Lyrics

Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -
Când frunza ca și mai înainte șoptește frunzei ce atinge ?
Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis,
Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge,
Când zboară freamete de aripi în fundul cerului deschis ?...
Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze,
E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze,
Și pâna astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit...
Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie,
Și dacă ura și trădarea vor predomni în vecinicie...
Veniți : privighietoarea cântă, și liliacul e-nflorit.

Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze;
Pământ și spațiu iși urmează sublimele metamorfoze,
Răsare câte-o nouă floare, apare câte-un astru nou,
Se face mai albastru adâncul, și codrul mai adânc se face ,
Mai dulce sunetul de fluier, mai leneșă-i a noptei pace,
Mai răcoroasă adierea, mai viu al stâncilor ecou
Mucigăitul smârc al văii cu poezie se veștmântă,
Pe prefiratele lui ape plutește albul nenufar...
O mică stea e licuriciul, și steaua este un mic far,
În aer e parfum de roze. -- Veniți : privighietoarea cânta.

POSOMORÂREA FĂRA MARGINI a nopților de altădată,
Când sufletul pentru sarcasme sau deznădejdii sta deschis,
Cu focul stins, cu soba rece, rămase-n urmă ca un vis.
E MAI și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată.
Trecu talazul dușmăniei cu groaza lui de nedescris
La fund se duse iar gunoiul ce înălțase o secundă
Și stânca tot rămase stâncă, și unda tot rămase undă...
Se lumină întinsa noapte cu poleieli mângâiitoare,
Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighietoare.